Ion Lungu a avut, joi seara, ultima intalnire cu alegatorii din municipiul Suceava, in cartierul George Enescu (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

După ce pe parcursul întregii campanii electorale candidatul pentru încă un mandat din partea PDL Suceava, la cârma administraţiei publice locale, Ion Lungu, a fost prezent zi de zi în mijlocul locuitorilor, joi seară, acesta a avut ultima întâlnire cu alegătorii în cartierul George Enescu.

Unul dintre cele mai mari cartiere din municipiul reşedinţă de judeţ, George Enescu, este totodată şi unul dintre cartierele care se confruntă cu cele mai mari probleme de infrastructură pe care sucevenii de aici le doresc rezolvate cât mai curând.

În discursul său, preşedintele Organizaţiei Municipale a PDL Suceava a ţinut în primul rând să le mulţumească oamenilor pentru încrederea ce i-au acordat-o până acum ceea ce a dus la îndeplinirea a două mandate de primar al oraşului făcând şi o scurtă „descărcare de vot, un mic bilanţ al realizărilor”, amintind de amplele proiecte de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din municipiu, a arterelor de circulaţie, de unităţile de învăţământ modernizate, dar şi de proiectele în curs de realizare.

„La fel de important este şi faptul că în cartierul George Enescu am început să amenajăm nişte parcări de referinţă doar că din păcate nu am avut succesul scontat. Din păcate, când ajungem între blocuri unii locuitori vor locuri de parcare, cei care nu au maşini vor parcuri şi tot aşa, dar pentru mandatul următor vă asigur că este prins prioritar un proiect care prevede realizarea aici a unei parcări mari supraterane care să mai aerisească un pic străduţele înguste din acest cartier”, a declarat Ion Lungu.

Candidatul PDL la fotoliul de conducere al municipalităţii nu s-a ferit să recunoască faptul că mai sunt încă multe probleme care îşi aşteaptă rezolvarea, dar numărul lor este mai mic sau cel mult egal cu al realizărilor din ultimii opt ani şi doar “cârcotaşii” nu vor să recunoască acest lucru când „ele se văd, se pot atinge, vă împiedicaţi de ele dacă vreţi o exprimare mai neacademică”.

Ion Lungu şi-a afirmat încrederea că pe 10 iunie, sucevenii vor oferi din nou votul lor la Primărie pentru „Echipa lui Lungu”.


Intră acum și în grupul de